OUTFIT // GOOD NIGHT, BUCHAREST!

IMG_6598

N-am știut niciodată ce să simt despre București. Născută fiind în Transilvania, a trebuit să trec de multe minți mai înguste care susțineau sus și tare că Bucureștiul e un oraș urât, aglomerat, plini cu oameni răi care vorbesc o română mâțâită. Cum până weekendul trecut n-am avut timp să-l explorez cum se cuvine, l-am luat pe Dan de braț și l-am lăsat să-mi arate varianta lui de capitală. Ne-am întâlnit la Universitate, ne-am plimbat prin centrul vechi, pe Calea Victoriei, ne-am uitat la lebedele negre din Cișmigiu, am băut ciocolată caldă la Control și admirat statuia cu câinele plutitor de pe treptele muzeului de Istorie. Toate bune și frumoase, jos pălăria pentru zonele ăstea, în care chiar înțelegi de ce i se spune Micul Paris.

Dar totuși e ceva ce nu m-a încântat prea tare la orașul ăsta. M-am trezit într-un apartament din Iancului, mai mult de la claxoane decât de la alarmă, am încercat să prind Metroul gândidu-mă că vine des și o fi la fel de rapid ca la Madrid (ok, aici cred că am fost totuși destul de snoabă), și tot am pierdut primul autocar spre Cluj. M-a enervat lipsa de panouri informative, să mă prind și eu ca un turist pierdut în ce parte e autogara și griul care domnea peste tot o dată ce am ieșit din zona de centru. Dar am zis să nu o iau prea personal și, în cele 9 ore de drum până acasă, m-am gândit că, deși are câteva minusuri mari pe lista mea, sunt dispusă să-l las să echilibreze balanța. Pozele ăstea sunt un început.

IMG_6609
IMG_6603
IMG_6621
IMG_6615
IMG_6607

Vero Moda jeans / Nike sneakers / H&M parka / thrifted scarf / Caprisa Bag / Adidas T-shirt

Advertisements